Punerea sub interdictie reprezinta o masura de exceptie luata fata de o persoana fizica, lipsita din cauza unei debilitati mintale, de discernamantul necesar ingrijirii intereselor sale.
Pentru ca o persoană ce nu are discenământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale, să fie pusă sub interdicție și să se numească un tutore pentru ocrotirea intereselor lui, este necesar să se formuleze o cerere.
Cererea de punere sub interdicție poate să fie solicitată de persoanele prevăzute la articolul 111 Cod civil, respectiv:
a) persoanele apropiate minorului, precum şi administratorii şi locatarii casei în care locuieşte minorul;
b) serviciul de stare civilă, cu prilejul înregistrării morţii unei persoane, precum şi notarul public, cu prilejul deschiderii unei proceduri succesorale;
c) instanţele judecătoreşti, cu prilejul condamnării la pedeapsa penală a interzicerii drepturilor părinteşti;
d) organele administraţiei publice locale, instituţiile de ocrotire, precum şi orice altă persoană.
Chiar dacă articolul 111 este reglementat în Capitolul intitulat Tutela Minorului, acesta este aplicabil în mod corespunzător și procedurii privind punerea sub interdicție judecătorească.