Avocatul este independent şi se supune numai legii, statutului profesiei şi codului deontologic. El promovează şi apără drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale omului..Exercitarea profesiei sale presupune asistarea şi reprezentarea persoanelor fizice şi juridice în faţa instanţelor autorităţii judecătoreşti şi a altor organe de jurisdicţie, a organelor de urmărire penală, a autorităţilor şi instituţiilor publice, precum şi în faţa altor persoane fizice sau juridice, care au obligaţia să permită şi să asigure avocatului desfăşurarea nestingherită a activităţii sale, în condiţiile legii.
Consultatii juridice – consultatiile juridice pot fi acordate doar de catre profesionistul in drept care va recomanda rezolvarea problemelor pe cale legala, pe caile potrivite pentru atingerea scopului dorit.
Cerere de chemare in judecata – este forma de manifestare a actiunii civile, reprezinta actul de procedura prin care se declanseaza procesul civil.
Aparari – reprezinta mijlocul procesual prin care o parte invoca obiectiuni si exceptii impotriva pretentiilor formulate impotriva sa.
Cai de atac – sunt modalitati care permit reexaminarea hotararilor judecătoreşti în scopul îndreptării eventualelor erori.
Caile de atac sunt:
- ordinare: – îndreptate împotriva hotărârilor nedefinitive (apelul şi recursul)
- extraordinare – îndreptate împotriva unor hotărâri judecătoreşti definitive (contestaţia în anulare, revizuirea, recursul în anulare şi recursul în interesul legii)
Reprezentare – dreptul la aparare este garantat prin constitutie, motiv pentru care partile dintr-un proces au dreptul de a fi reprezentate sau asistate de avocat in conditiile legii
Concluzii scrise – inscris redactat de avocat, continand prezentarea sustinerilor si a apararilor formulate de catre parte cu ocazia incheierii dezbaterilor.